Corabii pe uscat

Azi am o zi mai aglomerata. Am de facut cateva retusuri la o campanie. Am iesit 2 minute pe hol, atat cat sa imi pot lua o ciocolata cu lapte de la tonomatul asezat strategic in coltul cel mai indepartat al firmei. In drum sper locul cu pricina, ma gandesc de ce oamenii nu gusta mai mult din partea senzoriala a vietii, de ce musca din carne nu nu adulmeca mirosul carnii. Cateva secunde m-am gandit la carnea propriuzisa dintr-o friptura suculenta, dar adevarul e ca mai interesanta e “carnea” pe care incercam sa o adulmecam in vesnica noastra cautate de perfectiune.

Intr-un weekend trecut, am mirosit un parfum care are ca si componenta pielea si lemnul. Nu e vorba de pielea umana. Exclus. In limba romana nu e nici o diferenta semantica intre piele umana si pielea folosita la pantoti sau la sireturile de la pantofi. Intre Leather si Skin e o diferenta mare.

In fine. Parfumul de care va spun acum e unul aparte, pentru pretentiosi. Adica pentru cei care cu greu isi pot gasi un parfum pe gustul lor. Pielea intre foarte bine in combinatie cu lemul. Lemnul acela pe care el simteam in apropierea fabricilor de mobila, cu clei amestecat si miros de abur. Imi amintesc avel miros cand pe la sfarsitul anilor 80 si inceputul anilor 90 faceam copi dupa corabii ca Golden Hind sau Bricul Mircea din lemn si furnir de mahon, lipite cu prenandez, dupa planuri care le gaseam si le maream la scara, in revista Modelim. Cand incepea sa miroasa a ars placajul din cauza panzei de traforaj care se incingea, era un miros care ma facea sa vad mai aproape finalizarea corabiei, sa ma gandesc de unde mai pot lua cateva sute de grame de baitz care inegrea partea care statea in mod normal in apa, sau ce lac sa ii dau corabiei cand ajungeam la stadiul de a cauta baghete pentru catarge sau cearsafuri albe, apretate luate cu mare grija sa nu observe nimeni - din dulapul bunicii. Prenandezul intotdeauna prea tare pentru al imprastia uniform pe cantul placajului, uneori prea subtire pentru a tine furnirul de tei sau mahon, contactul cu buricele degetelor care ramaneau uneori atat de bine ancorate pe lemn ca desprinderea lor insemna sa o iau de la capat cu lipitul furnirului. Am ridicat mai multe astfel de constructii din lemn si prenandez dar niciodata nu am reusit sa zic GATA. Asta a fost. Am finalizat-o pe aceasta. Sa trec la urmatoarea. Poate si pentru ca am trecut la un alt nivel, alta varsta, alte preocupari, alt timp liber folosit altfel.

Da. Parfumul acela se numeste PASSION BOISÉE de la FRAPIN. Cred ca aici este marea diferenta dintre imensele magazine de parfumuri unde nepotii meseriasilor care faceau pe vremuri stilouri sa isi prezinta colectii de bijuterii sau parfumuri. In anii 60 faimosii fabricanti de pantofi sport acum sunt nu mai putin faimosi in sprayuri ieftine si after shaveuri denim cu barbati goi pe ambalajele din carton plastifiat.

Cei de care va vorbesc eu sunt nepotii sau stranepotii celor care au facut la inceput parfumul. Si acum, bucurandu-se de respectul generetiilor, fac in continuare acelasi parfum, cu aceleasi ingrediente naturale, pentru care traditia este mai mult decat un cuvant spus la o ciocolata calda.